Duminică la ora 22.35, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Siret, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pe raza orașului Siret pe strada Unirii au oprit pentru control autoturismul marca Peugeot, care a întors agresiv în intersecția străzilor Unirii cu Castanilor. În momentul opririi autovehiculul s-a conformat semnalelor acustice și luminoase efectuate de către lucrătorii de poliție, oprind pe partea dreapta a sensului său de deplasare. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat din comuna Cândești, județul Botoșani care a prezentat pentru control permisul de conducere valabil. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Boli Cronice Siret, unde cu acordul său i s-au recoltat două probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”Conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Sursa: https://www.svnews.ro/s-a-crezut-la-raliuri-si-a-cazut-in-plasa-politiei/519455/