-4.5 C
Botoșani
21 februarie, 2026

Totul pentru play-off. „U” Cluj joacă azi în deplasare cu FC Botoșani

Despărțite de trei puncte și trei locuri în clasamentul Superligii, Universitatea Cluj și FC Botoșani se întâlnesc astăzi într-un duel ce se poate dovedi decisiv în cursa pentru un loc în play-off.

Gazdele sunt o adevărată forță pe teren propriu, cu doar o înfrângere suferită în ultimele 15 meciuri jucate acasă în campionat, în rest au opt victorii și șase remize. În schimb, clujenii s-au impus în șapte dintre cele 13 deplasări din sezonul în curs, iar un meci l-au terminat la egalitate.

De-a lungul timpului, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 13 ori, de trei ori s-au impus botoșănenii, de șase ori au câștigat „studenții”, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută directă în Superligă a fost cea din octombrie 2025, când botoșănenii câștigau pe Cluj Arena, scor 2-0, în urma reușitelor semnate de Alexandru Cîmpanu și Hervin Ongenda.

Partida dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani se va disputa astăzi, de la 20:00.

Sursa: https://zcj.ro/sport/totul-pentru-play-off-u-cluj-joaca-azi-in-deplasare-cu-fc-botosani–292216.html

Ultimă oră

Același autor