O tânără de 20 de ani, dintr-o comună din județul Botoșani, a născut în ambulanță, în ultima zi din ianuarie. Fata, din comuna Pomârla, a adus pe lume cel de-al doileacopil. Astfel, aflată la a doua experiență de acest gen, tânăra a realizat că micuțul se grăbește să vină pe lume. Într-o primă fază, familia a pornit cu mașina personală spre spital, însă travaliul avansat a făcut imposibilă finalizarea drumului pe cont propriu.
„Pe drum s-a solicitat ambulanța și la urcarea în ambulanță a născut, fără placentă. A ajuns la noi și a fost eliminată placentă. Este un nou născut de 3050 grame, băiețel, stabil, sunt în afara pericolului și mama și copilul” , ne-a declarat medicul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Întâlnirea salvatoare a avut loc pe traseu, unde pacienta a fost preluată de echipajul medical al Substației de Ambulanță Dorohoi. Cadrele medicale au asistat nașterea chiar în interiorul autospecialei, asigurându-se că totul decurge fără complicații.
Totul a decurs bine, bebelușul a primit un scor Apgar de 9, fiind perfect sănătos. Atât mama, cât și nou-născutul au fost transportați ulterior la spital pentru îngrijiri post-natale.