18.9 C
Botoșani
12 septembrie, 2024

Un bărbat n-a mai putut să își scoată verigheta de pe deget, așa că au fost chemați pompierii

Pompierii din Botoşani au fost chemaţi să taie verigheta unui bărbat, după ce degetul inelar i s-a umflat.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au transmis că bărbatul în vârstă de 30 de ani a ajuns, luni dimineaţă, la spital, însă cadrele medicale nu au putut interveni, așa că au solicitat sprijinul pompierilor.

„Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ‘Mavromati’ Botoşani nu au reuşit să îl ajute şi au chemat pompierii.

La caz s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Pompierii, cu accesorii specifice. Pompierii au reuşit să taie verigheta cu o freză manuală”, au precizat oficialii ISU, scrie Agerpres.

După intervenţia pompierilor, bărbatul a rămas în grija medicilor.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/pompierii-au-fost-chemati-sa-taie-verigheta-de-pe-degetul-unui-barbat-din-botosani-2594307

Ultimă oră

Același autor