1.2 C
Botoșani
30 decembrie, 2024

Siminoc, spaima Murgeniului, va sta aproape un deceniu după gratii

14 martie 2023

20 de ore ago

– Advertisement –

CONDAMNAT… Judecat pentru mai multe fapte penale, încă din perioada în care nu împlinise vârsta majoratului, Ionuț Siminoc a primit, zilele trecute, ceea ce merita. Ajuns la vârsta majoratului, acesta a fost trimis după gratii, vinovat fiind de tentativă de omor, conducere fără permis, furt calificat și refuzul de recoltare probe biologice. Pentru toate acestea, instanța a decis condamnarea lui Siminoc la 8 ani, 7 luni și 10 zile de detenție și o pedeapsă complementară de 5 ani de interzicere a unor drepturi. Sentința dată nu a fost definitiă, dar Siminoc s-a gândit târziu să conteste decizia Tribunalului Vaslui, astfel că magistrații Curții de Apel au avut de judecat doar o formalitate.

Cu o “carieră” infracțională bogată, un tânăr din Murgeni, ajuns acum la vârsta majoratului, a ajuns și în spatele gratiilor. Condamnat inițial la reeducare, tânărul a primit în primă instanță ceea ce merita. Magistrații vasluieni au decis să-l trimită după gratii 8 ani, 7 luni și 10 zile după ce l-au găsit vinovat de tentativă de omor, conducere fără permis, furt și refuz de recoltare probe biologice. În plus, Ionuț Siminoc a primit și o pedeapsă complementraă de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de 5 ani. Cum decizia nu era definitivă, Siminoc ar fi putut să o conteste la Curtea de Apel Iași. A făcut lucru acesta cu întârziere, astfel că judecătorii ieșeni au respins, ca tardiv, apelul acestuia. Siminoc și-a început cariera infracțională alături de fiul bulibașei din Murgeni. Cei doi au pus la punct o afacere teribilă cu acte false după ce și-au achiziționat mai multe scule performante și s-au apucat de falsificat inclusiv acte de identitate. De asemenea, la începutul acestui an a furat o mașină și a mers în vizită la prietenul lui din Fălciu. Împreună au vrut să spargă un magazin, dar s-au speriat după ce a pornit alarma. Au ajuns în Rânzești și aici au reușit să spargă un magazin de unde au furat băutură și țigări în valoare de 2.000 de lei. Au plecat, în tromb la Murgeni, dar au oprit cu mașina într-un gard. Au fugit apoi, dar au fost identificați repede de polițiști și au fost arestați. De asemenea, anul trecut, Siminoc a fost unul dintre protagoniștii luptelor de stradă din Murgeni. La acea vreme, două clanuri s-au încăierat după ce unul dintre membri a fost lovit cu mașina, intenționat. De asemenea, o tânără de 21 de ani a fost rănită după ce bărbatul a intrat în mulțimea rromă adunată.

Ultimele Știri

15 martie 2023

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/siminoc-spaima-murgeniului-va-sta-aproape-un-deceniu-dupa-gratii/

Ultimă oră

Același autor