14.5 C
Botoșani
9 octombrie, 2024

Oraşul din România unde au fost emise primele ordine de protecţie în cazul victimelor care nu sunt rude cu agresorii

Primele ordine protecţie întocmite în baza noului cadru legislativ sunt pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi şantaj. Sursa foto: Getty Images

Poliţiştii din Botoşani au emis primele trei ordine de protecţie provizorii în baza noului cadru legislativ care a intrat în vigoare pe 31 august şi care permite luarea unor măsuri de protecţie a

i faţă de agresor indiferent dacă între aceştia există o legătură de rudenie sau nu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), citat de

Potrivit sursei citate, cele trei ordine protecţie au fost întocmite pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi şantaj.

Astfel, pe 1 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au fost sesizaţi de către o femeie, de 38 de ani, cu privire la faptul că este ameninţată, prin intermediul unei reţele de socializare, de un bărbat, de 47 de ani. Acesta ar fi postat mai multe videoclipuri în care adresează ameninţări cu acte de violenţă victimei.

Victima a solicitat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu extins, iar în urma completării formularului de risc a rezultat că se impune emiterea unui astfel de ordin, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

De asemenea, în aceeaşi zi, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi de către o tânără, de 32 de ani, din municipiul Botoşani cu privire la faptul că atât ea, cât şi membrii familiei sale sunt ameninţaţi cu acte de violenţă şi şantajaţi de către doi bărbaţi, din oraşul Săveni.

„Între victimă şi cei doi bărbaţi au existat neînţelegeri legate de un eveniment rutier, iniţial, soluţionat pe cale amiabilă, însă ulterior, aceştia din urmă ar fi solicitat suma de 10.000 de euro pentru repararea daunelor autovehiculului. Întrucât victima refuza să remită această sumă, cei doi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă la adresa sa şi a familiei sale”, a precizat oficialul IPJ.

Victima a solicitat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu extins iar în urma completării formularului de risc a rezultat că se impune emiterea unui astfel de ordin, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi şantaj.

Orice victimă poate cere ordin de protecție, indiferent cine e agresorul

Începând cu 31 august, pentru soluţionarea faptelor comise cu violenţă, poliţiştii acţionează în baza Ordinului M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalităţii de gestionare de către poliţişti a cazurilor privind actele de violenţă.

Ordinul reglementează modalitatea de gestionare de către poliţişti a actelor de violenţă, stabilind procedura de intervenţie a acestora în cazurile privind actele de violenţă şi de cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea actelor de violenţă, modelul formularului de evaluare a riscului iminent şi metodologia de utilizare a acestuia, procedura de emitere şi modelul ordinului de protecţie provizoriu, procedura de punere în executare a ordinului de protecţie provizoriu, precum şi procedura de monitorizare a respectării măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie provizorii.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă se realizează ca urmare a sesizărilor prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă sau de către orice altă persoană care a luat cunoştinţă de producerea actelor de violenţă sau din oficiu.

Citește și

Recomandare din top articole

Pe parcursul intervenţiei, după caz, poliţiştii iau măsuri pentru separarea victimei de agresor şi realizează orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate, observă şi adresează întrebări cu privire la starea fizică, emoţională şi psihică a persoanelor implicate şi, dacă se impune, solicită intervenţia echipelor medicale, aduc la cunoştinţă victimei sau, după caz, tutorelui ori altui reprezentant legal al acesteia dreptul de a solicita un ordin de protecţie provizoriu faţă de agresor şi pun la dispoziţia acestora formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1 la Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie.

Ce se întâmplă dacă victima nu cere ordinul de protecţie provizoriu

În situaţia în care victima nu solicită ordinul de protecţie provizoriu, i se aduce la cunoştinţă posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecţie, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile legale şi i se pune la dispoziţie formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 2 la Legea nr. 26/2024.

În timpul intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, dacă victima sau, după caz, tutorele ori reprezentantul legal formulează cerere scrisă pentru emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.

Conform Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie, poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din completarea formularului de evaluare a riscului iminent.

În cazul în care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii emit ordinul de protecţie provizoriu.

În cazul în care se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale unui act de violenţă cu privire la posibilitatea formulării unei cereri către judecătoria de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul/reşedinţa victima, pentru emiterea unui ordin de protecţie, prin care pot fi dispuse mai multe obligaţii sau interdicţii faţă de agresor.

Concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului sunt aduse la cunoştinţa victimei, care semnează de luare la cunoştinţă.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/justitie/orasul-din-romania-unde-au-fost-emise-primele-ordine-de-protectie-in-cazul-victimelor-care-nu-sunt-rude-cu-agresorii-720738.html

Ultimă oră

Același autor