25% dintre copiii români sunt supraponderali. FOTO: Getty Images
O treime dintre
le din România nu au săli de sport, iar un sfert dintre unităţile de învăţământ nu deţin nici măcar terenuri de sport. Astfel, mii de elevi sunt nevoiţi să facă orele de educaţie fizică în clasă, printre bănci şi scaune. În tot acest context, statistica e una dură. 25% dintre copiii români sunt supraponderali.
La Şcoala Gimnazială Sfânta Vineri, din Ploieşti, orele se desfășoară afară, când e vreme bună. Unitatea de învăţământ nu are încă o sală de sport. În urmă cu câţiva ani a început construcţia unei săli, însă banii nu au ajuns, iar lucrările s-au oprit.
Tina Ene, director Școala „Sf. Vineri” Ploiești : „În luna iunie am intrat pe un proiect de hotărâre de Consiliu Local, cu finanțare europeană, și sperăm ca de data aceasta lucrurile să fie finalizate.”
Până atunci, profesorii şi elevii se roagă să nu plouă sau să nu ningă.
Victorela Ioan, director adjunct, profesor de educație fizică: „Când condițiile nu ne permit, încercăm pe culoare, sunt ore de educaţie fizică adaptate.”
Tina Ene, director Școala „Sf. Vineri” Ploiești : „Utilizăm la maximum terenurile de sport atât timp cât vremea ne permite, dacă nu, în săliţe, unde mai scoatem mobilierul, îl reintroducem.”
Doar 4.600 de unități de învăţământ au săli de sport
În această situaţie sunt un sfert dintre şcolile din România. Doar 4.600 de unități de învăţământ au săli de sport. Probleme sunt şi cu lipsa terenurilor. Din cele peste 7.000 de şcoli şi licee, numai 5.600 au teren de sport. Astfel, peste 30% dintre elevi sunt nevoiţi să facă educaţia fizică doar în sală.
În comuna Vorona, situată la 22 de kilometri de Botoşani, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” a beneficiat de o investiţie în valoare de cinci milioane şi jumătate de euro, din fonduri europene.
Marian Dascălu, director : „În școala noastră sunt 800 şi ceva de copii. Fac orele de educație fizică în condiții foarte bune, în această sală de sport, dar avem și alte două terenuri afară.”
Sala este încălzită şi are vestiare, duşuri şi toate condiţiile necesare. Astfel, copiii sunt încurajaţi să facă sport.
Mihai Roșu, profesor de educaţie fizică şi sport : „Putem lucra cu copiii reușind să avem rezultate excepţionale la nivel de județ, de etapă zonală și finală.”
Alexia, elevă : „Joc fotbal pe postul de portar. Îmi place foarte mult. Nu aveam nicio încredere în mine că pot ajunge mai departe cu fotbalul, dar cu această sală am ajuns mai departe. Totul a început de la școală.”
Elevii din comuna Vorona sunt inspiraţi de fotbalistul Florin Andone, care a absolvit acelaşi liceu.
Mihai Roșu, profesor de educaţie fizică şi sport : „Este printre puținii fotbaliști din Botoșani care au reușit să debuteze la echipa națională de fotbal.”
Medicii atrag atenţia că sportul este extrem de important, în condiţiile în care rata obezităţii în România este la cote alarmante. 25% dintre copii sunt supraponderali, iar unul din 10 copii suferă de obezitate.