1.1 C
Botoșani
21 decembrie, 2024

O butelie a explodat! Două fetițe, de 2 și 8 ani sunt grav rănite și au fost transportate cu avionul SMURD la București

În urma unei explozii produse în localitatea Hilișeu-Crișan din județul Botoșani, duminică seară, două fetițe au suferit arsuri grave și au căile aeriene afectate. Ele au fost transportate de urgență la București cu un avion SMURD, potrivit DSU.

Potrivit sursei citate, una dintre fetițe, în vârstă de 8 ani, a suferit arsuri pe 60% din suprafața corporală, iar cealaltă, în vârstă de 2 ani și jumătate, a suferit arsuri pe 40% din suprafața corporală. Ambele victime sunt intubate și necesită îngrijire specializată.

După intervenția echipajelor SAJ, SMURD și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, ele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, precizează sursa citată.

Pentru ca fetițele să beneficieze de asistență medicală, Inspectoratul General de Aviație al MAI a intervenit cu un avion SMURD pentru transferul de urgență al celor două fetițe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Pe parcursul zborului, fetițele au fost monitorizate de o echipă medicală din cadrul spitalului.

Cele două fetițe se aflau, duminică, singure în locuința din localitatea Hilișeu-Crișan, județul Botoșani, în momentul în care a avut loc deflagrația. Cea mai mare a încercat să aprindă aragazul, iar butelia a explodat, scrie

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/fetite-mici-arse-grav-explozie-butelie-botosani-singure-acasa-984311.html

Ultimă oră

Același autor