1.1 C
Botoșani
21 decembrie, 2024

Botoşani – Incendiu la acoperişul şcolii din localitatea Cristeşti. Fochistul şcolii, transportat la spital – FOTO

astăzi, 08:00

Pompierii au intervenit joi dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul şcolii din localitatea Cristeşti, judeţul Botoşani. Fochistul şcolii s-a intoxicat uşor cu fum, fiind transportat la spital.

Acoperişul şcolii a fost cuprins de flăcări, incendiul fiind anunţat la ora 06:25, de şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cristeşti.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La faţa locului se afla deja Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cristeşti, cu o autospecială de stingere.

”Aceştia au constatat faptul că ardea acoperişul şcolii pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi au acţionat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcţie. Fochistul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, întrucât s-a intoxicat uşor cu fum.”, transmite ISU Botoşani.

În acest moment, incendiul este lichidat şi se intervine pentru înlăturarea efectelor.

Imobilul deţine autorizaţie de securitate la incendiu din anul 2012.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/botosani-incendiu-la-acoperisul-scolii-din-localitatea-cristesti-fochistul-scolii-transportat-la-spital-foto-1922400005002024120821858586

Ultimă oră

Același autor