35.6 C
Botoșani
13 iulie, 2024

Bărbat din Botoșani, reținut după ce a vrut să-și omoare fratele pentru a-i fura soția

Un bărbat din Botoșani a vrut să își ucidă fratele pentru că avea o relație amoroasă cu soția acestuia. Individul a fost arestat după ce a încercat să cumpere un pistol.

Sursa foto: Facebook/ Politia Romana

Povestea pleacă de la o relație pe care o avea bărbatul acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și soția fratelui său.

Între cei doi cumnați exista o relație extraconjugală și, mai mult decât atât, bărbatul, împreună cu soția fratelui său, plănuiau să-l ucidă pe cel care stătea în calea iubirii lor.

Tocmai de aceea, bărbatul acuzat a vrut să cumpere o armă letală și a contactat un bărbat din Constanța care avea o astfel de armă la vânzare în condiții legale.

În momentul în care a vrut să o achiziționeze, i-a cerut vânzătorului să nu-i facă niciun fel de document, pentru că nu avea autorizație să folosească arma respectivă.

Vânzătorul, când a aflat, a renunțat să mai vândă arma, însă bărbatul nu a renunțat la planul său.

A mai contactat alte două persoane și în cele din urmă a reușit să cumpere arma respectivă, dar între timp s-a sesizat poliția, iar individul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a fost arestat pentru 30 de zile.

Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în plus, au fost făcute și mai multe percheziții, iar de la domiciliul lui au fost ridicate două telefoane mobile, dar și înscrisuri cu valoare probatorie.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/barbat-botosani-retinut-a-vrut-sa-omoare-frate-furat-sotie-668248.html

Ultimă oră

Același autor