Casa Națională de Pensii Publice a început deja
. Aceasta se adresează românilor care au beneficiat de-a lungul timpului de sporuri și venituri nepermanente și s-au pensionat până în 2001. Aceștia trebuie să depună, la Casele Teritoriale de Pensii, adeverințele din care reies aceste venituri care, până în acest moment, nu erau luate în calcul.
”Este vorba despre recunoașterea drepturilor care se cuvin din sporurile cu caracter nepermanent”
”Termenul acesta de mică, mare calculare este folosit în comunicarea publică. Eu nu pot să-mi însușesc așa ceva ca specialist care am condus o casă de
. Este vorba doar despre recunoașterea drepturilor care se cuvin din acele sporuri cu caracter nepermanent. A spune sporuri simplu nu este corect și să nu inducem în eroare seniorii României”, a precizat Marius Budăi la
Citește și
Recomandare din top articole
„Vorbim de acele sporuri cu caracter nepermanent… Eu vă spun, ca practician, că am văzut foarte multe dosare, mii, poate chiar peste 10 mii de dosare când eram director la Botoșani, unde fiecare cetățean își depunea acea adeverință. Sunt foarte multe dosare unde acele adeverințe sunt deja la dosar. Vreau să fac precizarea pentru acei seniori că, dacă acele adeverințe sunt în conformitate cu legislația de atunci, nu cu legislația de acum, pentru că acum, prin anexa la legea 360, s-a schimbat puțin forma adeverinței, dar dacă acele adeverințe sunt în conformitate cu legile de atunci, acele adeverințe sunt luate în calcul acum, fără să fie nevoie să mai vină să le depună din nou”, a mai explicat Marius Budăi.
”Pentru acești români nu avem nevoie de adeverințe”
Potrivit acestuia, românii care s-au pensionat după 2001 nu sunt nevoiți să depună nicio adeverință.
„Mai este o categorie de persoane care a lucrat după 1.04.2001, când toate documentele se centralizau. Începuseră deja cei care țineau contabilități, cei care au avut afaceri cu firme își aduc aminte cum mergeau cu celebrele dischete pe la AJOFM, pe la ITM, ANAF și depuneam acele declarații până la data de 25 ale lunii. Acele date sunt deja în sistemul informatic, nu avem nevoie de adeverințe pentru ei. Mai sunt cetățeni care au norocul că angajatorii lor sunt încă activi, iar aceștia sunt obligați să le elibereze acele adeverințe gratuit, este o obligație clară.
”Adeverințele se pot depune până în martie”
Problema apare la cei al căror angajator nu mai există, iar oamenii nu au documentele, deși foarte mulți au deja documentele depuse la dosar. Mulți au mers deja în instanță și au pierdut pe acordul global, alții au câștigat, dar documentele sunt la dosar. Toți acei oameni, dacă știu că au acele documente acolo, nu trebuie să își facă griji, pentru că prin digitizarea documentelor s-au separat acele sporuri permanente, care au rol permanent, de cele cu caracter nepermanent. Aici cred că, în termenul cel mai scurt, în colaborare cu Arhiva Națională și Casa Națională de Pensii, putem rezolva. Cred că în termenul cel mai scurt aceste plafoane de costuri trebuie reduse semnificativ, astfel încât cetățenii să și le poată permite”, a adăugat fostul ministrul al Muncii.
Adeverințele aduse ulterior vor fi luate în calcul
„De la începutul anului spuneam că puteți deja să depuneți acele adeverințe la Casa de Pensii și să solicitați acele clarificări, pentru a nu aglomera procesul ulterior. Pe parcursul acestor luni, se pot depune adeverințe până în martie, iar recalcularea va începe din acel moment, urmând ca sumele să fie acordate de la 1 septembrie în continuare. Chiar dacă cineva vine ulterior cu adeverința, aceasta va fi luată în calcul, iar drepturile vor fi acordate începând cu prima zi a lunii următoare, dacă se depășește perioada limită din martie. Cetățenii trebuie să știe că, oricând găsesc un document, pot merge cu el, să zicem pentru sporul de noapte, la Casa de Pensii și să facă o cerere de recalculare”, a concluzionat Marius Budăi.