-0.1 C
Botoșani
22 decembrie, 2024

Un român de 60 de ani care nu luase niciodată permisul de conducere și-a cumpărat unul fals cu 4.000 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la control un permis de conducere fals.

În data de 9 martie, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Dorohoi au oprit în localitatea Poiana, judeţul Botoşani, un cetăţean român, în vârstă de 60 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia, care a trezit suspiciuni poliţiştilor de frontieră în ceea ce priveşte autenticitatea.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals, iar bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce. Bărbatul a declarat ulterior că a procurat permisul de conducere prin intermediul unui cunoscut, contra sumei de 4.000 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-roman-de-60-de-ani-care-nu-luase-niciodata-permisul-de-conducere-si-a-cumparat-unul-fals-cu-4-000-de-euro-2278303

Ultimă oră

Același autor