1.1 C
Botoșani
5 februarie, 2025

Casa unei familii cu 11 copii, distrusă de incendiu

O casă din orașul Bucecea în care locuia o familie cu 11 copii a ars în totalitate în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat ISU Botoșani.

Potrivit pompierilor, locuința a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Unul dintre

a observat flăcările, și-a anunțat părinții și, împreună, i-au ajutat pe frați să iasă din casă. Tot el a sunat după ajutor la 112.

La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea.

Echipajele sosite la locul incendiului au constatat că locuința, cu o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, ardea în totalitate.

Din interiorul casei, pompierii au scos două butelii, fiind eliminat riscul de explozie.

Pentru stingerea incendiului, s-a intervenit mai bine de trei ore.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/casa-familie-11-copii-distrusa-incendiu-988181.html

Ultimă oră

Același autor