Un obicei vechi al angajaților din ministere și alte instituții ale statului este să se poziționeze cât mai bine și să-și aducă familiile pe posturi, înainte de schimbarea miniștrilor. În timp ce partidele se duc la negocieri sau se luptă între ele, funcționărimea se asigură că va rămâne în eșaloanele 2 și 3, indiferent care ar fi coaliția de la guvernare.
Toate partidele au astfel de caracatițe în instituții, iar familiile conducătoare sunt, în general, cele care au reușit să-și bage mai multe rude în ministere. Funcționarii publici sunt inamovibili, după ce au trecut de examenul pentru post, iar prin lege li se asigură continuitatea, indiferent care ar fi organigramele noilor ministere. Cele mai multe
se dau pentru un singur candidat, recomandările principale venind de la familie, conform tradiției din instituțiile publice.
Concursurile pentru posturi în ministere sau în diverse alte instituții ale statului sunt mereu câștigate de oameni care fie lucrează în același sistem și se orientează către o promovare pe un post mai bun, fie sunt rude cu funcționari publici. Poate fi o serie de coincidențe, dar se vorbește de foarte mult timp despre concursuri aranjate pentru a putea fi câștigate doar de „cine trebuie”.
Există și o modalitate prin care selecția viitorilor funcționari să nu permită „intruși”, iar rețeta succesului funcționează astfel: se scriu cerințele pentru stabilirea eligibilității pe posturile „cu dedicație”, astfel încât să fie aproape imposibil de îndeplinit de alt candidat decât cel „care trebuie”. De exemplu: „să aibă cel puțin 16 ani și 5 luni experiență în domeniu”, să fi lucrat pe un post similar, în altă instituție, în ultimii 19 ani etc.
Etapele selecției sunt imbatabile
Metoda conține mai multe etape de selecție, pentru a se putea scăpa de concurenții nedoriți. Astfel, dacă din întâmplare se mai găsește cineva care are un CV corespunzător cerințelor din criteriile de angajare cu dedicație, examenul scris va fi imposibil de trecut, din simplul motiv că volumul de informație care ar trebui redactat depășește timpul alocat rezolvării cerințelor. De exemplu, un test pentru care doar citirea cerințelor durează o oră ar trebui rezolvat într-o oră. Numai cineva care ar putea avea răspunsurile pregătite poate trece testul.
Pasul următor este decisiv. Dacă totuși există candidați cu specializare și experiență serioasă în domeniu care reușesc să treacă și de examenul scris, urmează „interviul”, pentru departajare. La interviu pică „intrușii”, fără a avea posibilitate de a contesta decizia examinatorilor.
După aplicarea acestei rețete, ministerele și alte instituții publice s-au umplut de oameni ai partidelor de la guvernare (în fiecare guvern) și de rude ale funcționarilor care și-au luat ministerele pe persoană fizică.
Cum se ajunge în Consiliile de Administrație
De exemplu, unul dintre cele mai importante ministere ale actualului Guvern este cel al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Se zvonește că noua formulă a Executivului va uni acest minister cu cel al Energiei, iar funcționarii se grăbesc, înainte de Crăciun, să obțină noi posturi sau să-și mai aducă din rude.
La MEAT sunt anunțate mai multe concursuri pentru ocuparea unor posturi, în aceste zile. Un concurs de promovare va fi organizat în data de 19.12.2024 – proba scrisă și în termenul legal – interviul, în vederea ocupării unei funcții publice de conducere vacantă de șef serviciu grad II la Serviciul Administrare Participații, Postprivatizare și Insolvență, Direcția Administrarea Participațiilor Statului.
Surse din minister au declarat, pentru Jurnalul, că postul este cu dedicație pentru o doamnă care și-a angajat și sora în structurile ministerului, ambele fiind băgate în Consiliile de Administrație, dar ele sunt și cele care „fac legea” pentru CA-uri, băgând pur și simplu oameni, fără a respecta procedurile. Doamna care se pregătește să fie candidat unic la postul pentru promovare nu se oprește aici, pentru că astăzi își angajează și fiica în același minister, pe baza unui concurs pregătit special pentru ea, unde va fi tot candidat unic.
Rețeta creată de acești funcționari publici nu reprezintă doar o perpetuare a nepotismului, ci și răspunsul la întrebarea de ce instituțiile statului nu mai funcționează. Prin introducerea acestor „caracatițe” de familie, având legături cu partidele politice, funcțiile publice sunt transformate în piese de schimb într-un mecanism de influență și beneficii personale, dar nimeni nu le mai poate desființa, tocmai pentru că legea spune că funcționarul public este inamovibil – nu poate fi concediat, iar dacă se schimbă organigrama instituției, trebuie să i se asigure un post similar.
Cele mai multe astfel de situații sunt în ministere, unde este aproape imposibil să se facă verificări, Corpul de Control fiind alcătuit din colegi ai celor care ar trebui anchetați.
Imposibil de verificat și de oprit
În spațiul public apar astfel de cazuri doar atunci când o persoană cu funcție importantă încearcă să-și favorizeze un apropiat, dar este vânată și prinsă în flagrant. De exemplu, un caz recent este cel al primarului de la Botoșani, Cosmin Andrei, cercetat de procurorii anticorupție, la începutul acestui an, pentru că i-ar fi dat amantei subiectele la un concurs pentru a o ajuta să ocupe un post la Direcția de Taxe și Impozite din Botoșani, unitate aflată în subordinea primăriei. Nu s-ar fi aflat nici despre acest caz, dacă primarul nu ar fi fost denunțat la DNA chiar de soțul femeii.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/politica/concursuri-dedicatie-functionarii-publici-rude-984305.html