1.2 C
Botoșani
30 decembrie, 2024

19.09.2024 08:41

18.09.2024 11:29

COD PORTOCALIU

Cod galben de ploi și Cod portocaliu de inundații, în Moldova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică de Cod galben de ploi care vizează zona Moldovei, afectată deja de inundațiile din ultimele zile, și nordul Dobrogei. Cât va dura noul episod.

UPDATE: În contextul atenționării meteo pentru următoarele 24 de ore, hidrologii au actualizat atenționarea hidrologică.

Astfel, în data de 19 septembrie, între 5.00 și 18.00, va fi în vigoare o atențioanre Cod portocaliu, care vizează râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui și Galaţi).

FOTO: INHGA

Cod galben până joi, la miezul nopții

În intervalul 18 septembrie, ora 12:00, și 19 septembrie, ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad și afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iași și Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele: Vaslui și Galaţi).

În 19 septembrie, între orele 3.00 și 24.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bahlui – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Botoșani și Iași), Bârlad – bazin amonte S.H. Negrești și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negrești – amonte S.H. Vaslui (judeţele: Neamţ, Iași și Vaslui), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia – amonte S.H. Fălciu (judeţele: Iași și Vaslui) și râurile din judeţul Tulcea.

Știre inițială

Meteorologii au emis o nouă atenționare meteo Cod galben de ploi, care va viza nordul Dobrogei și Moldova, zonă afectată de inundațiile de la finalul săptămânii trecute și de marți după amiază.

”Din această noapte ne așteptăm ca dinspre bazinul Mării Negri, dinspre Ucraina și Republica Moldova să avanseze un sistem noros care va aduce ploi și în partea de est și nord-est a țării noastre, județele Moldovei, respectiv nordul Dobrogei intră sub incidența unui Cod galben, de la noapte, de la ora 3.00, până joi seară, la ora 18.00, interval în care va ploua și sunt așteptate și cantități mai însemnate, 15… 25 l/mp în general, iar izolat de peste 30 l/mp”, a declarat Mihai Huștiu, meteorologul de serviciu, la Realitatea Plus.

FOTO: captură ANM

Totodată, acesta a explicat că deși ”cantitățile nu sunt foarte mari”, însă vorbind despre o zonă care a avut în ultima perioadă cantități însemnate, ”iar riscul de efecte hidrologice se menține în zonă”.

Cum va fi vremea în zilele viitoare

”După acest interval ne așteptăm ca vremea să se amelioreze, spre final de săptămână, aria ploilor se restrânge în extremitatea de sud, în weekend vorbim chiar de o vreme frumoasă și stabilă, fără ploi, și o încălzire mai evidentă.

Dar în aceste zile, temperaturile sunt mai coborâte, mai ales mâine, când plouă, în partea de est și sud-est temperaturile nu mai trec de 20…22 de grade. În weekend, vorbim de o încălzire și temperaturile ajung din nou la 25… 26 de grade, o vreme plăcută sub aspect termic. Este drept că diminețile devin mai răcoroase în weekend, temperaturi ce coboară în depresiuni până spre limita de îngheț, 2… 3 grade pentru zonele depresionare din estul Transilvaniei”, a mai spus meteorologul.

Prognoza specială pentru Capitală

Potrivit ANM, în zona municipiului București, cerul va fi temporar noros, iar după orele amiezii și spre seară va crește probabilitatea pentru ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade.

Cod galben de inundații în Vaslui și Galați

Până miercuri, la ora 12.00, se menține Codul galben de inundații în județele Vaslui și Galați. Averizarea vizează râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Vaslui (județele: Iași, Vaslui și Galați), Siret – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci (județul Galați), Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni (județele: Vaslui și Galați).

FOTO: captură INHGA

Sursa: https://www.dcnews.ro/cod-galben-de-ploi-si-inundatii-in-moldova_972064.html

Ultimă oră

Același autor

04.10.2024 06:40

24.09.2024 22:30

24.09.2024 18:15

16.09.2024 23:22